Școala Copiilor de Marină a fost prima instituție de învățământ mediu de marină din România, întemeiată de regele Carol I, care și-a dat seama de importanța vitală a acestui domeniu, mai cu seamă după obținerea independenței și preluarea de către statul român a Dobrogei, Deltei Dunării și Insulei Șerpilor. România controla sectorul Dunării până la vărsare și o parte a litoralului Mării Negre. Acest lucru deschidea noi perspective privind abordarea din punct de vedere strategic a apărării frontierelor statului.
Școala se adresa fiilor de militari decedați în război sau morți în misiuni, a fiilor de militari aflați în activitate, dar și a copiilor, de cele mai multe ori săraci, care care doreau să urmeze o carieră în domeniu maritim.
În anul 1881, la 3 octombrie, prin Înaltul Decret nr. 2.408, al MS Regele Carol I, lua naștere această școală, la Țiglina-Galați, care primea elevi cu vârste cuprinse între 12-15 ani, școlarizarea fiind de trei ani. Școala pregătea iniţial numai militari cu grade inferioare (caporali, sergenţi, subofiţeri). Cei care consimţeau să urmeze şcoala, se obligau, ca după terminarea ei, să servească în flotilă încă patru ani, termen care se putea prelungi la cerere, prin reangajare. După parcurgerea Anului I, elevii erau împărţiţi pe două secţii: punte şi maşini, iar la sfârşitul Anului II, erau împărţiţi pe specialităţi, în funcţie de nevoile Marinei, aptitudinile elevilor şi, pe cât posibil, a opţiunilor acestora. La finele Anului III, cursanţii, care aveau vârsta de 17 ani împliniţi, erau declaraţi absolvenţi, înaintaţi la gradul de caporal şi repartizaţi în unităţile şi pe navele Marinei. Elevii care nu aveau vârsta de 17 ani împliniți, erau menţinuţi în cadrul instituţiei şi numai după împlinirea acestei vârste, erau repartizaţi la unităţi.
Ceremonia deschiderii cursurilor a avut loc în fața autorităților militare și civile printre acestea numărându-se: prefectul G. Rășcanu, colonelul Pencovici, intendent N. Balaban, colonelul Formac, colonelul Nicolae Dimitrescu-Maican, maiorul Anton Barbieri, fost comandant al Flotilei, locotenent-colonelul Șerbănescu, colonelul N. Holban, colonelul Ioan Murgescu, primarul Ion Vizzu, maiorul Poroineanu, dr. Nicolescu, maiorul I. Niculescu, colonelul Cotrutz, iconomul C. Roseiu, locotenent-colonelul Ghidionescu, I. Cetățianu, maiorul Groza, maiorul Mihail Drăghicescu, Alexe A. Braunn, dr. Tachianu, medic șef al Flotilei, medic de regiment clasa a II-a dr. Casasovici, căpitanul Ion Isvoranu, căpitanul Emanoil Hacek, locotenentul Mavrodi, locotenentul A. Calotescu, căpitanul Mihail Căpitanovici, sublocotenentul Chebak, sublocotenentul Nicolae Gracovski, preotul garnizoanei Ioachim Voluntaru, căpitanul D. Ionescu, administratorii clasa a II-a Abeg, Ciocan, Dimitriu, Marian, Mărgăritescu, guard torpilor clasa a III-a Manoliu, director, căpitanul Ilie Irimescu și subdirector, căpitanul Emanoil Koslinski.
Pregătirea practică se realiza pe canoniere și pe Bricul Mircea, adus în țară cu acest scop în anul 1882. Prima promoție a elevilor marinari, a fost compusă din 20 de cadeți.
Cadeții marinari cu rezultate deosebite la învățătură și practică erau încurajați să urmeze cursurile unor instituții de învățământ superior de marină din străinătate. Cele mai cunoscute școli erau cele din Kiel, Brest și Livorno. După absolvirea acestor cursuri absolvenții erau înaintați la gradul de ofițer, se întorceau în țară și urmau cariere în Flotila României.
În anul 1901 instituția își va muta sediul la Constanța. Va avea o activitate neîntreruptă până în anul 1916, când datorită operațiunilor Primului Război Mondial își va întrerupe activitatea temporar. După 1920 își va relua activitatea și va pregăti până în 1945 viitorii marinari ai țării. În perioada interbelică școala va fi integrată Institutului Maritim, iar mai aopi Școlii de specialități ale marinei.
La conducerea instituției au fost ofițeri destoinici care au căutat să mențină instituția, să o organizeze cât mai bine și să pregătească elevii în conformitate cu programele școlare aflate în vigoare la vremea respectivă. Printre aceștia îi putem aminti pe: Vasile Scodrea, Eugeniu Botez, Vasile Toescu, Angelo Frunzianesco, Aureliu Negulescu, Petre Bărbuneanu ș.a.
Numărul elevilor a fost în creștere, sesiunea de examene se organiza în iunie-august, iar cursurile începeau în octombrie. Uneori se organizau două sesiuni ale examenului, pentru că nu erau ocupate locurile scoase la concurs. Nu se trecea cu vederea neștiința candidaților, admiși fiind declarați doar cei bine pregătiți. De asemenea, elevii care nu se încadrau în programul școlii, încălcau regulamentele sau aveau rezultate slabe la învățătură erau eliminați din instituție.
Datorită acestei abordări, școala a fost apreciată pentru rezultatele sale și de reprezentanții Casei Regale care i-a acordat sprijin moral și financiar.
Pentru a marca împlinirea celor 143 de ani de existență și Ziua Colegiului Național Militar Alexandru Ioan Cuza, continuator și moștenitor al istoriei și tradițiilor Școlii Copiilor de Marină, va fi lansată o lucrare monografică dedicată acestei prime instituții de marină.
Articol scris de Director, prof.dr. Adrian ILIE