„Retorica este arta cuceririi sufletului prin discurs.”Platon
Un grup de cincisprezece elevi militari ai Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” au participat vineri, 30 octombrie, prin intermdiul platformei ZOOM, la prima sesiune de retorică, din cadrul proiectului educațional „Ateliere de oratorie”.
Proiectul a fost inițiat și este coordonat de președintele Asociației „Casa Mării Negre” din Constanța, domnul Dorin Popescu, fost absolvent al Liceului Militar de Marină, în colaborare cu alte două asociații culturale din Brăila și Târgu Mureș. Se promovează prin activitățile proiectului o viziune unitară de atragere a elevilor la ateliere colective online, pe teme privind însușirea tehnicilor de oratorie, producerea unui discurs argumentativ pe o temă dată și participarea de calitate la discuții și dezbateri tematice, prin perfecționarea deprinderilor de utilizare a argumentelor în cadrul unor dezbateri tematice.
Atelierul a debutat cu prelegerea „Tinerii și legea” , urmată de o dezbatere interactivă, susținută și moderată de Cristi Dănileț. Reprezentant al “noului val” în magistratura din România, inițiatorul unor proiecte și programe civice de amploare, Cristi Dănileț este judecător la Tribunalul din Cluj-Napoca, secția penală, a inițiat și coodonează programul național de “Educație juridică în școli”. A fost selectat ca expert pentru acest prim atelier al proiectului datorită faptului că derulează numeroase proiecte școlare și extrașcolare dedicate elevilor și are un discurs public îngrijit, îndrăzneț, responsabil, este, pe scurt, un model de elocință.
Prelegerea a fost urmată de atelierul de oratorie, interactiv, cu elevii pe tema prezentată, cu această ocazie, dezbătându-se tema rolului și funcțiilor comunicării în contemporaneitate. Astfel, dialogul cu elevii a dus discuția către un subiect de interes pentru aceștia, comunicarea în social media, în special facebook, în contextul legii, punctându-se drepturile și responsabilitățile participanților la comunicare în mediul online.
Activitatea a fost coordonată, în cadrul colegiului, de directorul adjunct, prof.dr. Adrian Ilie, alături de prof. dr. Mihaela Matache, profesor de limba română.