Din 14 iulie, trei elevi ai colegiului nostru, elev caporal Bobîrnea Georgeta-Gabriela și elevii fruntași Pușcașu Vlad și Liscănoiu Ștefan, s-au antrenat cu sprijinul și sub îndrumarea instructorilor de la Batalionul 21 Vânători de Munte ,,General Leonard Mociulschi”, alături de elevi militari din Italia, Letonia și România, în cadrul taberei militare internaționale de la Diham, în munții Bucegi.
Eleva noastră ne împărtășește experiența trăită în această săptămână „Tabăra militară de instrucție a fost o experiență de neuitat. Activitățile organizate au fost nu doar interesante, ci și extrem de educative, oferindu-ne ocazia de a învăța tehnici de supraviețuire esențiale. Marșurile militare prin peisajele spectaculoase ale munților Bucegi ne-au testat rezistența fizică și capacitatea de a lucra în echipă.
Un aspect deosebit de plăcut al acestei tabere a fost modul de cooperare cu elevii străini. Deși proveneam din medii culturale diferite, am reușit să ne unim forțele și să lucrăm împreună armonios în toate activitățile. Diversitatea noastră a fost un atu, fiecare aducând o perspectivă unică și contribuind la succesul grupului.
Fiecare zi a fost o nouă aventură, plină de provocări și de oportunități de învățare. Am învățat să ne adaptăm rapid la situații neprevăzute și să ne sprijinim reciproc. Această experiență ne-a întărit atât fizic, cât și mental, și ne-a lăsat amintiri de neuitat și prietenii pe viață.”
Activitățile planificate au vizat elemente specifice de antrenament, în încercarea de a oferi tinerilor cadeți o primă familiarizare cu mediul de lucru internațional și cu conceptul de interoperabilitate. Antrenarea elevilor în diferitele exerciții militare a facilitat crearea coeziunii dintre ei, lucrul în echipă, într-un mediu internațional, fiind un element cheie în formarea viitorilor militari NATO.