Începutul anului 2020 ne-a găsit în dialog cu elevii de gimnaziu. Liceenii militari continuă campania de promovare a ofertei educaționale a Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, începută din octombrie anul trecut, cu ocazia Zilei Armatei. Astfel, elevii de gimnaziu constănțeni cunosc de acum și perspectiva unei școlarizări în mediu militar, unde gratuitatea actului educațional, a cazării și echipării, precum și oportunitățile de schimb de experiență cu elevi militari și civili, la nivel național și internațional, orele de pregătire în Centrul de Pregătire Marinărească și Sporturi Nautice, vizitele la bordul navelor, participarea la paradă de Ziua Națională, sunt doar câteva dintre motivele pentru care alegerea colegiului nostru este una de luat în considerare!
Dacă v-am trezit interesul pentru colegiul militar, aveți timp până pe 14 februarie să ajungeți la biroul de informare-recrutare, din județul de care aparțineți, împreună cu tânărul candidat și cu certificatul de naștere (dacă elevul nu are încă 14 ani) sau cartea de identitate. Se pot înscrie elevii din clasele a VIII-a sau absolvenții care nu au fost înmatriculați într-o unitate de învățământ liceal sau profesional, cu vârsta de cel mult 16 ani împliniți în anul 2019.
Ordinea etapelor care vor fi parcurse este următoarea:
1. Înscriere – până pe 14.02.2020, la Biroul de Informare -recrutare
2. Selecția aptitudinală – până pe 20.03.2020, la centrul Zonal de Selecție și Orientare
3. Vizita medicală – până pe 10.04.2020
4. Întocmirea dosarului de candidat – până pe 08.05.2020.
5. Concursul de admitere – Candidații se vor prezenta la colegiul național militar la care vor susține concursul, în data de 20.05.2020 (până la ora 18:00).
Orice alte informații poți obține de la birourile informare-recrutare din cadrul centrelor militare din județul sau sectorul în care ai domiciliul. Pentru Constanța, adresa este Str. Mircea cel Bătrân Nr.106, telefon 0241.48.43.99