Parte din programul de aniversare a colegiului, astăzi, 1 octombrie, a avut loc Simpozionul „140 de ani de învățământ liceal de marină” în Sala de Tradiții Militare a colegiului, unde 10 elevi au participat cu lucrări care tratează această temă. De la spiritul lui Cuza până la esența elevului militar de astăzi, tinerii cadeți și-au susținut tezele în prezența colegilor, a conducerii colegiului și a distinșilor invitați.
„Ne adaptăm în permanență „celorlalți”. Elevul de la CNMAIC este evoluția „cazonă” a societății romănești contemporane. Purtăm o luptă, inegală, a meritocrației și bunului-simț cu autosuficiența, o luptă care se duce pe toate fronturile societății românești. O luptă pe care o vom câștiga tocmai datorită valorilor ce ne sunt insuflate aici – ȘTIINȚĂ, CURAJ, CREDINȚĂ. Cu ȘTIINȚĂ și CURAJ, am jurat CREDINȚĂ acestei țări, România și am învățat că militarul român merită la fel de mult respect ca orice alt cetățean al acestei țări. Astăzi, cadeții CNMAIC trăiesc atât candoarea adolescenței, cât și instrucția cazonă pentru că aici se construiesc caractere.” elev caporal Maria Rataciuc
Simpozionul s-a încheiat în acorduri de chitară, urmat fiind de lansarea Monografiei Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, scrisă de prof.dr. Adrian Ilie și comandor (rz) Marian Moșneagu.
Întreaga festivitate a fost transmisă online, prin platforma Microsoft Teams, pentru a putea fi urmărită în siguranță, de elevii și personalul colegiului.
Coordonatori: prof. dr. Adrian Ilie, prof. dr. Mihaela Matache, prof. Valeria Hînză, prof.dr. Adrian-Mihai Hasna-Preda