La Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” au avut loc joi, 31 octombrie, o serie de activități pe tema „Cultură și civilizație”.
Sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranţilor irlandezi din Statele Unite ale Americii, Halloween-ul, sărbătorit în noaptea de 31 octombrie, se regăsește inclusiv în folclorul românesc, prin tradițiile si ritualurile de Sfîntul Andrei. Dincolo de orice stare sau context, această sărbătoare anglo-saxonă a fost revalorizată de profesorii coordonatori care au punctat acumularea de cunoştinţe noi asupra unor aspecte din tradiţia anglo-saxonă, franceză, africană și românească.
Elevii clasei a IX a D au urmărit joi, 31 octombrie, o serie de documentare despre sărbătorile autumnale din spațiul european. În acest context, elevii și doamnele profesoare Ene Mihaela, Savin Mirela și Ștefan Daniela au dezbătut aspecte de interculturalitate, pornind de la tradiții și festivaluri de toamnă, cu studiu de caz în spațiul românesc, francez și anglo-saxon, activitatea finalizându-se cu un atelier de confecționare măști.
În aceeași zi, pe aceeași temă a festivalurilor de toamnă și carnaval, elevii clasei XI B, coordonați de doamnele profesoare Cumpanașu Ionela, Matache Mihaela, Hînza Valeria și Nura Aidan, au realizat măști tradiționale cu influențe africane. Juriul, format din elevii clasei a X-a B, au ales și premiat cele mai frumoase măști.
Printre obiectivele generale, notăm educarea tinerei generaţii în spiritul respectării tradiţiilor şi obiceiurilor altor popoare europene, a vorbitorilor de limba engleză în general, prezentarea acestor tradiţii şi obiceiuri în spirit anglo-american, dezvoltarea competenţelor de cooperare şi lucru în echipă ale elevilor direct implicaţi în pregătirea şi realizarea unor proiecte artistice, prin dezvoltarea spiritului de colaborare între membrii grupurilor, folosirea imaginaţiei copiilor în crearea de decoruri specifice sărbătorii şi măștilor de carnaval precum și stimularea spiritului de competiţie prin participarea la jocuri şi concursuri.