În cursul acestei săptămâni, la inițiativa domnului Bănaru Vasile, absolvent al Liceului Militar de Marină, promoție 1977, colegiul nostru a fost gazda celei de-a doua întruniri a LMM-iștilor, oameni a căror viață și parcurs profesional se împletește cu cea a Liceului Militar de Marină de altă dată, colegiul nostru de astăzi. Scopul acestei întruniri a fost unul organizatoric, de discuții preliminare în vederea înființării unui ONG, pentru care s-a propus denumirea Promoțiile reunite L.M.M „Alexandru Ioan Cuza”. Se dorește ca prin această asociație, din care vor face parte reprezentanți ai fiecărei promoții, începând cu prima 1972-77, după reînfiintarea liceului, și până la ultima 1994–98, la desființarea lui, să ofere sprijin colegiului nostru, atât prin dotarea sălii de tradiții cu date, informații, fotografii, vitrine cu obiecte diverse și uniforme din promoțiile L.M.M., cât și prin atragerea de fonduri menite să susţină crearea unor cercuri de creație practică, precum yachting, navomodele și alte activități educative cu specific marinăresc, în beneficiul tinerilor cadeți.
Cu prilejul acestei întâlniri, colegiul nostru s-a înnoit cu un nou tablou al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, patronul instituției noastre, tablou donat de domnii Popa Teo (promoția 1981) și Mihai Lucian (promoția 1979), cât și cu un bazorelief al domnitorului, acesta din urmă fiind donat de domnul Dogaru Tomiță (promoția 1981). Alături de absolvenții menționați anterior, au fost, de asemenea, prezenți domnii Coman Costel (promoția 1977), Hepp Gheorghe (promoția 1981), Ion Burghișan (promoția 1988), Ciprian Popa (promoția 1994), Arfire Marian (promoția 1988) și Liviu Nistor (promoția 1981).
Dorim să încheiem această postare cu gândurile inițiatorului acestui proiect:
„În toamna anului 2018, mă aflam în clădirea CERONAV de pe Baba Novac, etajul 1, în aripa orientată către Școala de Maiștri Militari de Marină, așteptând să se dea pauză cursanților de la simulatorul de navigație. Uitându-mă pe geamul orientat către școală, am rămas profund surprins de o adunare a elevilor, pe plutoane, pe aleea paralelă cu clădirea de unde priveam. Surprinderea nu a fost în adunarea gălăgioasă a elevilor, pe plutoane, normală dupa ieșirea de la masa de dimineață, pentru inspecția, înainte de intrarea la ore, ci vederea vipuștei albastre pe pantalonii elevilor, caracteristică a elevilor LMM, știind, cu regret în suflet, că liceul militar de marină fusese desființat în toamna lui 1998. Nu-mi mai luam privirea de la geam căci amintirea anilor de liceu pusese stăpânire pe mine, iar acea energie pozitivă a lor, caracteristică vârstei, m-a facut să uit pentru ce venisem acolo. L-am sunat pe un fost coleg din marina militară, care mi-a confirmat că liceul se reinfiintase din primavara lui 2018, sub denumirea de Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, veste care mi-a înseninat ziua, deși era o zi mohorită de toamnă.„(Bănaru Vasile)