Ziua de 24 ianuarie a rămas în istoria românilor ca data la care s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române, în anul 1859, la foarte scurt timp după numirea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și Țării Românești. Anul acesta s-au împlinit 164 de ani de la Unirea Principatelor Române, prilej cu care au fost organizate o serie de activitați care să îi cinstească pe eroii neamului.
După mai mulți ani în care pașii spre îndeplinirea acestei dorințe au fost „întârziați” de atitudinea marilor puteri ale Europei, aceasta a devenit realitate, într-un context favorabil, care a dus, pe parcurs, la transformarea „României” de atunci într-un stat modern, aducând astfel, pentru prima dată câteva elemente occidentale în viața românilor.
Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia), reprezintă unificarea vechilor principate, Moldova și Țara Românească, într-un Principat unit.
În data de 5/17 ianuarie 1859, au fost organizate alegeri la Iași, în Moldova, iar noul domnitor a fost desemnat Alexandru Ioan Cuza. Peste o săptămână, în 12/24 ianuarie 1859, au avut loc alegeri și la București, iar profitând de faptul că Marile Puteri nu specificau clar că principatele române nu pot fi conduse de același domnitor, și aici a fost ales tot Alexandru Ioan Cuza. Puse în fața faptului împlinit, Marile Puteri au avut brusc de a face cu două principate conduse de același domnitor.
Marele merit al domnitorului Alexandru Ioan Cuza a fost că a reușit să aducă recunoașterea internațională a Unirii Principatelor Române și, prin reformele sale din toate domeniile, a pus bazele statului român modern. Noua țară a început să se numească România abia după abdicarea lui Cuza, din anul 1866, când a fost redactată prima constituție.
În tot acest timp, în care două dintre principatele române au reușit să se unească, Transilvania se afla sub stăpânire austriacă, iar din 1867, sub dominație austro-ungară, până în 1918, când a avut loc Marea Unire de la Alba Iulia.
După 158 de ani de când s-au întâmplat toate acestea, ziua de 24 ianuarie ne va face din nou să retrăim cu mândrie, acești câțiva pași măreți și glorioși făcuți de strămoșii noștri.
Colectivul de cadre didactice al Grădiniței Căluțul de mare alături de preșcolari îmbrăcați în costume populare au sărbătorit Mica Unire prin intonarea imnului de stat. Copiii grupei mari Delfinașii, coordonați de către doamnele profesor Elena Buciu și Gheorghiță Camelia au pictat costumul tradițional românesc și au susținut un mic program artistic.Preșcolarii grădiniței noastre au vizionat un film documentar despre Alexandru Ioan Cuza si Mica Unire.
Grupa mijlocie, Peștișorii aurii, coordonată de către doamnele profesor Mirela Stan și Stefan Alina au realizat o activitate practică. Aceștia au decorat o farfurie cu motive tradiționale românești.
Prichindeii de la grupa mică, Steluțele de mare au vizionat un film educativ dedicat Micii Uniri au realizat o lucrare practică închinată domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Copilașii grupei mici B, Pescărușii au rezolvat o fișă dedicată Micii Uniri și au vizionat un film educativ. Preșcolarii grupelor mici au realizat o expoziție aniversară.
La finalul activităților, copiii împreună cu cadrele didactice au cântat și dansat Hora Unirii.
La mulți ani, România! La mulți ani, români!