Ziua Unirii

  Cu prilejul zilei Unirii de la 24 ianuarie 1859, în cadrul Grădiniței ,,Căluțul de Mare” s-a desfășurat activitatea ,,Hai să dăm mână cu mână!”, activitate care face parte din programul activităţilor extracurriculare pentru anul şcolar 2019-2020.


  Data de 24 Ianuarie este considerată de români drept Mica Unire sau Unirea Principatelor Române, săvârşită în 1859 sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
În fiecare an, de 24 Ianuarie, românul îşi aminteşte cu emoţie şi mândrie de măreţul act al Unirii Principatelor Române, prin care s-au pus temeliile statului naţional unitar român modern. Destine din istorie au devenit modele pentru contemporaneitate, adesea marcate prin activităţi tematice cu scop educativ.
 

La această sărbătoare au participat toți preșcolarii grădiniței care au fost îmbrăcaţi în frumoasele costume populare, deoarece copiii iubesc tradiţia şi portul popular, grădiniţa promovând formarea unei atitudini de respect față de istoria românilor și cultivarea sentimentelor patriotice.
Invitatul special care a participat la această activitate a fost dl. col.(r) Remus Macovei – președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor ,,Regina Maria” – Filiala Județeană Constanța, care le-a prezentat copiilor importanța acestui moment istoric pentru poporul român.

   Coordonaţi de cadrele didactice, preșcolarii au realizat lucrări practice și artistico-plastice organizând expoziții tematice închinate acestui eveniment și un program artistic în cadrul căruia au recitat poezii şi au cântat cântece patriotice.
Preşcolarii au încheiat programul artistic dansând cu toţii „Hora Unirii“.