Programul național Scoala altfel 2023

Săptămâna 22-26 mai 2022 este dedicată programului Scoala Altfel, denumit Să știi mai multe, să fii mai bun!, un program care include activități extrașcolare pentru elevi și preșcolari  prin crearea unui climat educațional deschis și stimulativ.  Este o formă diferită de educare a copiilor, profesorii alături de ceilalți parteneri educaționali  organizează situații de învățare atractive si interactive.

Finalitatea acestor activități educative  desfășurate  la grădiniță au urmărit dezvoltarea  relațiile interpersonale, dezvoltarea abilităților artistice, incurajarea spiritului civic, dezvoltarea stimei de sine și a prietenie dintre copii, adaptabilitatea și comunicarea, responsabilitatea, lucrul in echipă, disciplina.

Preșcolarii grădiniței cu program prelungit  Căluțul de mare îndrumați de doamnele educatoare au participat cu entuziasm și  bucurie la toate activitățile organizate, preșcolarii au fost recompensați cu diplome de merit și premii.

S-a organizat o expoziție cu lucrările copiilor.

Au participat toate cadrele didactice ale Grădiniței Căluțul de mare.

Prof.înv.preșc. Buciu Elena  și prof.înv.preșc. Gheorghiță Camelia /Grupa Delfinașii

Prof.înv.preșc. Stan Mirela și prof.înv.preșc. Stefan Alina Mihaela/ Grupa Peștișorii aurii

Prof.înv.preșc. Gheorghe Elena și prof.înv.preșc. Ursuleanu Ana-Ramona  /Grupa Steluțele de mare

Prof.înv.preșc. Serban Tatiana  și prof.înv.preșc. Gorun Camelia/ Grupa Pescărușii