Ziua Educației

Ziua  Educației a fost o zi a bucuriei, a prețuirii pentru toți cei care pun suflet în educația copiilor. Cei mici au celebrat educația prin joc, creativitate și voie bună.

S-au desfășurat activități de desen, pictură, activități practice, s-au interpretat cântece și poezii dedicate grădiniței si dascălilor.

Copiilor li s-a reamintit cât de  important este să înveți, să fii curios, să descoperi lucruri noi și să fii recunoscător  celor care te îndrumă.

Am transformat această zi într-un moment de împlinire și emoție, iar zâmbetele celor mici au fost cel mai frumos dar.

Aducem mulțumiri educatorilor pentru răbdare și dăruire, pentru fiecare pas parcurs alături de cei mici pe drumul cunoașterii.

La mulți ani tuturor celor care, prin cunoaștere și dedicare modelează oameni și destine!

Grupa mică ,,Delfinașii”

Prof.ed.timpurie Buciu Elena

Prof.ed.timpurie Gheorghiță Camelia

Domeniul om-societate

,,Copacul Educatiei” (activitate artistico-plastică) și ,,Copacul Familiei” (activitate practică)

Grupa mare ,,Peștișorii aurii”

Prof.ed. timpurie Ioniță Elena

Prof. ed. timpurie Stan Mirela

Domeniul estetic și creativ

 ,, Mă pregătesc să devin școlar!” – desen

Domeniul om – societate ,,Mâini dibace”- amprentare

Grupa mijlocie „Steluțele de mare”

Prof. ed.timpurie Ursuleanu Ana-Ramona

Prof. ed. timpurie Vasiloiu Roza

Domeniul om-societate – „Educația îți dă aripi” – colaj

Grupa mijlocie B „Pescărușii”

Prof. ed. timpurie Șerban Tatiana Marilena

Prof. ed. timpurie Gorun Camelia

Domeniul om-societate/Domeniul estetic și creativ –

„Buchet de flori pentru educatoarea mea” (activitate practică)

Intocmit, Prof.educație timpurie Șerban Tatiana Marilena